Page 5 - untitled
P. 5
01-12_INSECTS RO 19_220x286 28/05/2012 1:13 μ.μ. Page 3
NIȘTE PICIOARE CIUDATE
Picioarele diplopodelor au mai multe segmente sau articulaţii decât cele ale insectelor. Acest fapt le conferă o
mai mare capacitate de mișcare și le permite coordonarea delicată a tuturor acestor picioare, care în practică se
SEGMENTELE ABDOMINALE
traduce printr-o deplasare ondulatorie.
Numărul și aspectul lor variază în funcţie
de specie. Au primit numele de diplosegmente,
iar fiecare dintre ele prezintă două perechi Coxă
•
de picioare. •
•
• Trohanter •
• Prefemur •
Femur
• Postfemur •
•
Tibie
•
Tars
•
Unghie
• •
•
SEGMENTELE TORACICE DOI, TREI ȘI PATRU
• Spre deosebire de restul segmentelor corporale, nu au decât
câte o pereche de membre locomotoare.
PRIMUL SEGMENT TORACIC abdomenul, alcătuit dintr-un număr de
• Se numește collumsau gât și nu prezintă segmente care variază nu doar în funcţie
OCHII apendici locomotori. de specie, ci și de vârsta exemplarelor din
Sunt niște grupări destul de numeroase cadrul aceleiași specii. De fapt,
de oceli simpli și independenţi. Nu conferă dezvoltarea acestor animale se face
diplopodelor o vedere foarte bună.
Aceasta s-a adaptat la tipul de alimentaţie treptat, la fiecare năpârlire adăugându-se
al diplopodelor, bazat în principal pe segmente și structuri corporale noi. Toate
materia vegetală din sol, pe care aceste cele din regiunea abdominală sunt numite
ANTENELE
animale o macină înainte de a o ingera. diplosegmente, deoarece, în realitate, ele
Sunt formate din opt articulaţii. Sunt foarte
mobile și pline de receptori senzoriali. Apendicii laterali ai gnatocilariului se formează prin unirea a două segmente
prezintă numeroși receptori senzoriali cu originale; de aceea, fiecare prezintă o
funcţie gustativă. pereche de membre locomotoare. Numai
până la nouăzeci. Cu toate acestea, După cap se succed segmentele ultimele segmente și telsonul, care este
vederea acestor artropode nu e tocmai corporale; în ciuda faptului că seamănă capătul posterior, sunt lipsite de apendici.
bună, ba chiar există unele specii care unele cu altele, nu toate sunt egale. Cu toate acestea, pe cel de-al șaptelea
sunt complet oarbe. Primele patru corespund toracelui; primul segment, apendicii sunt diferiţi,
În partea inferioară a capului se află nu are picioare și poartă numele de transformându-se în gonopode, adică în
aparatul bucal, alcătuit dintr-o pereche de collum sau gât. Fiecare din celelalte trei niște structuri cu ajutorul cărora, în
mandibule cu diverse protuberanţe segmente toracice are o pereche de timpul copulaţiei, masculii introduc
asemănătoare unor dinţi și dintr-o membre locomotoare. Odată cu cel de-al spermatoforul în tractul genital al
structură specială numită gnatocilariu. cincilea segment corporal începe femelelor.
3